Personalități clujene

Ioana Em. Petrescu (1941 – 1990)

Ioana Em. Petrescu (1941 – 1990) a fost critic, istoric și teoretician literar, fiica criticului literar Dumitru Popovici, profesoară la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai. S-a născut în decembrie 1941 la Sibiu, unde părinţii săi se aflau în refugiu, odată cu retragerea Universităţii ,,Regele Ferdinand” din Cluj. Calcă pe urmele tatălui său, înscriindu-se la facultatea unde acesta fusese profesor, dar și cu dorința de a continua munca acestuia. Drept urmare, realizează o ediție completă a lucrărilor lui D. Popovici, pregătindu-se, în felul acesta, pentru propriile sale cărți. Desăvârșirea academică are loc prin înscrierea la doctorat, în 1969 și, firește printr-o teză strălucită, sub conducerea profesorului Iosif Pervain. Este cunoscută ca unul dintre marii specialiști în lirica eminesciană, fiind deseori comparată cu Zoe Dumitrescu-Bușulenga.

Realizator: Ioan Tomoiagă

Scroll Up

Pin It on Pinterest