”[…] libertatea cuvântului odată cucerită nu mai poate fi pierdută. Am fost o părticică dintr-un întreg. Am fost norocoșii care am scăpat de răceala glonțului și de apăsarea șenilei. DarContinue reading1989 la Cluj: despre o relatare a publicistului C. Dumitrescu
An: 2023
România în imagini (1938)
Nicolae Ionescu, născut în 1903, a fost unul dintre fotografii care au profesat în Bucureștiul interbelic. Este considerat un adevărat cronicar al vremurilor, prin fotografiile pe care le-a realizat șiContinue readingRomânia în imagini (1938)
Toate greșelile care se pot face
Romanul lui Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face, apărut la editura Humanitas, în anul 2022, este o carte despre erorile, întâmplătoare sau voite, pe care fiecare dintre noi leContinue readingToate greșelile care se pot face
Interior zero
Interior zero, primul roman al Laviniei Braniște, își are rădăcinile în același cotidian din care s-au născut și primele două volume de proză scurtă, care au reprezentat debutul autoarei înContinue readingInterior zero
Copilăria lui Kaspar Hauser
Apărută la Editura Polirom în 2017, cartea lui Bogdan-Alexandru Stănescu, întitulată Copilăria lui Kaspar Hauser, aduce în prim-plan o poveste cât se poate de reală: în după-amiaza zilei de 26 mai 1828, unContinue readingCopilăria lui Kaspar Hauser
Oameni mari
Romanul „Oameni mari”, semnat de Maria Orban, apărut în colecția N’Autor, de la Editura Nemira reprezintă debutul autoarei în proză și este cartea despre care vorbim astăzi. Autoarea abordează câtevaContinue readingOameni mari
Invitatul BiblioteciiRadio
Interviu cu scriitorul Victor Constantin Măruțoiu Realizator: Iarin Pop
Tata mă citește și după moarte
Tata mă citește și după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice), cartea lui Mihail Vakulovski, apărută în 2020 la editura Humanitas, este câștigătoarea Premiului CarteaContinue readingTata mă citește și după moarte
Fâșii de rușine
Romanul de debut al lui Cristian Fulaș, Fâșii de rușine, apărut în 2015 la editura Polirom este un roman care nu îți dă voie să respiri prea mult, până îțiContinue readingFâșii de rușine
Și se auzeau greierii
Romanul Corinei Sabău Și se auzeau greierii va fi receptat diferit, în funcţie de vârsta cititorului. Pentru cei născuţi înainte de anii ’90 va fi o destăinuire tulburătoare. O confirmareContinue readingȘi se auzeau greierii